imposturã în stare purã
Ieri am asistat la o stranie întâlnire cu impostura în stare purã.
Un mare regizor mare (nu meritã si, mai ales, nu doresc sã-i scriu aici numele) care are, se pare, grandioase realizãri prin trustul MediaPro si prin industria muzicalã de pe la noi, realizator de shouri si videoclipuri, a dat buzna cu ciubotele prin broadcast design (nu doresc sã atac trustul Pro, ci îmi exprim revolta fatã de un impostor). La previzionarea unui proiect al TVR, domnul mare regizor mare s-a trezit sã dea lectii de broadcast design, debitãnd nonsalant gogomanii pe post de rezolutii, sentinte supreme în fata cãrora noi, ceilalti designeri muritori de rând, ar trebui sã ne prosternãm si sã le acceptãm ca atare spre vesnicã utilizare, striviti de mãreata si profunda-i gândire.
"Genericul are trei pãrti:
geneza, fondul si trei dé-ul."
"Negrul este moartea graficii,
atat pe video, cât si în print."
La prima auzire sau citire cu sigurantã te-ar umfla rîsul. Nu a fost cazul întâlnirii de ieri, unde audienta (producãtori, realizatori, brand manageri, directori si alti decidenti din TVR, o adunare cam de vreo cins'pe persoane) a dat din cap grav aprobator, consfintind suprematia vorbelor de duh ale unui personaj a cãrui personalitate se revãrsa la nesfârsit prin întreg spatiul biroului: el e Dumnezeu!
Si dã-i cu geneza, geneza-n sus, geneza-n jos, astfel geneza-i rezolvatã, în schimb nu e fondu', e prea negru si vine moartea si omoarã trei dé-ul. Uite d'aia trebuie un trei dé dintr'ala care sã se simta de sã-ti plezneascã retina. Si când Dumnezeu pronuntã cuvintele magice "trei dé" executã, desigur, si o miscare amplã a mâinilor pe toate cele trei axe x, y, z ca sã priceapã si amãrâtii ãstia de designeri care habar n-au de "brodchest dizain".
Degeaba au venit colegii mei implicati în proiect cu argumente de design, logice si de bun simt... Nimic! Totul este de cãcat. Totul trebuie schimbat. Dumnezeu a spus! Iar dacã Dumnezeu mai e si proprietar de "firmã de graficã" ("Hai dom'le, cã am si eu firmã de graficã, stiu si eu cum se face!") cam greu sã rezisti sã nu i te-nchini. Iar audienta i s-a-nchinat, cã' doar el este Dumnezeu, regizorul evenimentului. Si are si firmã de graficã (www.afx.ro). Colegii mei designeri "n-are" firmã de graficã... Naspa.
Am avut sansa sã nu fiu eu cel umilit direct, pe scenã, în vãzul tuturor, fiind vorba de un proiect la care nu lucrez. Dar, cu sigurantã, umilit am fost si eu, realizând stupefiat cum cei aproape zece ani de experientã în design, din care ultimii cinci ani în broadcast design (ãla mediocru care se face pe la noi) pot fi anulati, vaporizati instantaneu de cãtre un personaj dubios, ce practicã cu tupeu fee-uri de creatie de zeci de mii de euro pentru realizãri slabe, penibile, ca de exemplu clipurile cântecelelor eurovizionului românesc. Si stau si mã-ntreb: cum naiba îi reuseste? Cum reuseste un impostor sã se impunã, aberând pânã la epuizare, în fata unui profesionist, poate nu chiar high level dar, în tot cazul, profesionist în sensul cel mai corect al cuvântului...?
Foarte trist este cã nu e singurul impostor si nu e singura intâmplare de asemenea facturã. Impostura pare cã are mult mai mare greutate fatã de profesia practicatã corect. Ba se pare cã impostura e la mare cãutare. Si iarãsi stau si mã intreb: care este mecanismul reusitei acestor impostori?
Incã mai lucrez la rãspuns...
Citisem zilele trecute un articol în "Campaign" despre ego-urile de prin creatia de publicitate din România. La întrebarea "Sunt prea multe ego-uri?" pe lângã câteva "DA, exista" am citit si rãspunsul poate cel mai pertitent:
"NU. Nu sunt prea multe ego-uri. Sunt prea multe ego-uri vizibile ale unor impostori. E o industrie bazatã într-o mãsurã destul de mare pe puterea si flerul unor personalitãti."
Serban Alexandrescu (Creative Director, Headvertising)
