Stereofonic sau Multiplexat ?
"Vous êtes sur EuroNews. Le journal."
Adicã fratele de peste Canalul Mânecii al lui "This is EuroNews. The headlines." De câteva ore, francofonia mea este gâdilatã de o nouã si fascinantã descoperire în materie de tehnologie televizualã.
Sunt lucruri în viatã pe care crezi cã le cunosti atât de bine încât nu mai e nevoie sã le mai acorzi atentie. Te-ai obisnuit cu acestea si le iei ca atare fãrã sã-ti mai treacã prin cap cã lucrurile poate nu stau chiar întocmai, poate s-au schimbat sau poate, pur si simplu, au evoluat.
Hmm... Ei bine, astãzi am aflat surprins cã sunetul transmis pe douã canale independente (cunoscute ca fiind clasicile deja "left" si "right", adicã stânga si dreapta) nu înseamnã neapãrat si numaidecât "sunet stereo". Mai existã o tehnologie (poate e mult spus "tehnologie") care permite de fapt transmiterea a douã semnale sonore pe douã canale separate care (atentie!) nu sunt stânga si dreapta. Nu... Sunt douã canale separate, 1 si 2 si, believe it or not, nu este stereofonie.
Este vorba despre noua mea descoperire: sunetul multiplexat. Sincer, nu stiu dacã chiar asa se cheamã si aici, în România. Dar m-am gândit cã "multiplexed" nu ar avea cum sã fie tradus altfel în românã. Cum am descoperit multiplexatul ãsta? Din purã întâmplare, dupã ce mi-am fãcut cadou de Crãciun un tuner tv "stand-alone" (nu ai nevoie de computer si alte alea, ci doar de un monitor) si l-am instalat.
Si iatã de unde vine surprinderea mea: tunerul tv recunoaste sunetul multiplexat ca fiind altceva decât sunetul stereo. Foarte curios, deci tot douã canale de sunet, si totusi douã sisteme de sunet diferite. Telecomanda tuner-ului (fiind produs în Statele Unite) are un buton cu inscriptia SAP (Secondary Audio Programming). Am aflat, cu aceastã ocazie cã si vechiul meu televizor recunoaste sunetul multiplexat. Fiind produs în Europa nu stie de SAP si nu are pe telecomandã vreun buton special pentru asa ceva, dar are în meniul de pe ecran, la capitolul "sunet", optiunea MPX (Multiplexed) unde te pune sã alegi, în functie de canalul tv receptionat, fie între Mono si Stereo, fie între Mono1 si Mono2. Deasemenea si recorder-ul DVD (care are tuner tv încorporat) face diferenta între "stereo" si "dual" (unde poti alege "L" sau "R").
Sistemul SAP a apãrut în Statele Unite ale Americii si este utilizat mai ales de cãtre reteaua publicã de televiziune PBS pentru a acoperi, pe lângã audienta de limba englezã, si audienta de limba spaniolã (de aici si denumirea ironicã "Spanish Audio Program"). Astfel programele tv sunt transmise simultan în douã limbi, la alegere. Deasemenea, SAP este utilizat si de cãtre canalul parlamentar canadian. În Europa sunetul multiplexat este utilizat, pe lângã alte multe canale tv, si de cãtre Arte, ale cãrui programe sunt transmise simultan în francezã si germanã.
Wikipedia recunoaste si defineste ambii termeni, SAP si MPX, cu singura observatie cã termenul de MPX ("multiplexed sound") "is also an old term of stereophonics". Si totusi, se pare cã orice receptor tv face diferenta clarã între "stereo" si "multiplexed".
Deci, în concluzie, conform zicalei "nu tot ce zboarã se mãnâncã", iatã cã nu tot ce "se aude" pe douã canale este stereofonie... Si acum, închei aici pentru a urmãri, încântat, ultimul jurnal EuroNews "en français".
Canale transmise cu sunet multiplexat de cãtre operatorul meu de cablu, RDS, sunt: EuroNews (în englezã sau francezã), EuroSport (comentarii în românã sau în englezã), Jetix si Cartoon Network (desene animate dublate în românã sau, la alegere, în versiunea originalã, în englezã), MotorsTV (comentarii în englezã sau în francezã).


