legea sunt eu !
...parafrază la celebrul „L'état c'est moi!” al Regelui Soare. Mă rog, istoricii din „hexagon” spun că Ludovic al XIV-lea n-ar fi zis niciodată așa ceva, iar de vină pentru toată povestea asta e folclorul. Oricum, acum e imposibil în a mai repara ceva.
Dar nu depre Ludovic este acest post, ci despre
ACTA.
Toată lumea (
atât cât am reușit să văd prin articole de presă, bloguri sau forumuri) s-a inflamat asupra restrângerii dreptului de utilizare liberă a Internetului sau chiar suspendarea liberei exprimări etc. etc. Hmm... sunt și nu sunt de acord. În primul rând, ACTA se referă la toate bunurile comerciale contrafăcute (
altfel spus, de la ciorapi la tancuri). Inclusiv filmele, muzica și software-urile piratate. Și cum aceastea din urmă au, mai nou, ca mediu propice de propagare internetul, ACTA „bagă” și câteva ziceri referitoare la internet. Eh... și aici a explodat lumea.
Am văzut, undeva pe net, un înflăcărat apărător al ACTA care aducea ca argument „
sursă: YouTube”, unde oricine poate încărca după bunul plac orice material audio-video, fără să de socoteală nimănui, și că chestia asta trebuie să înceteze. Pentru cei care nu știu, YouTube are o politică destul de „fair” privind drepturile de autor, astfel, orice persoană lezată (
moral sau comercial) se poate adresa către YouTube iar clipul cu pricina este imediat șters. Plus că, conform legislației actuale în vigoare, userul YouTube care încalcă legea poate fi acționat în judecată, iar YouTube este obligat să ofere organelor de anchetă toate datele necesare. Evident, în baza unui mandat emis de un procuror antifraudă și aprobat de un judecător.
Dar ACTA nu vrea asta. ACTA va omite calea legală, fiind însăși legea.
video sharing
is not free use!
is free viewing only.
Culmea e că actuala lege română privind drepturile de autor, de exemplu, interzice utilizarea halandala de către toate canalele de televiziune a mult prea-înrădăcinatului concept „sursă: YouTube”. Un clip cu Toma Caragiu difuzat pe ecranele tv românești cu eticheta „sursă: YouTube” este ilegal. Iar YouTube nu are de unde să știe că acel clip contravine Copyright-ului în lipsa unei notificări. Faptul că nu există procese în instanță și condamnări pentru încălcarea legii... nu e vina legii.
Dreptul de autor e sfânt pentru mine. Și eu sunt „autor” conform legislației. Și fac tot posibilul să respect legislația. Dar ACTA nu e despre asta, ci despre impotența și comoditatea marilor corporații în a utiliza instrumentele legale actuale, și incapacitatea (
sau lenea) în a-și adapta businessul noilor media. Căci ACTA mută accentul noțiunii de „infractor” dinspre cei care într-adevăr piratează, conform actualelor legi și care, ca să vezi! sunt mai inteligenți (
și mai greu de urmărit și tras la răspundere penală și comercială) spre utilizatorii de acasă, că-s mai fraieri.
Problema mea cu ACTA (
căci nu pot vorbi în numele altora) nu este legată de drepturile de autor, ci de faptul că potrivit ACTA, eu, utilizator, voi putea fi pândit, urmărit, analizat, ascultat, scotocit doar pentru că „se presupune” (
am citat din ACTA) că aș folosi conexiunea la internet în scopuri ilegale. Cu alte cuvinte, sunt considerat infractor înainte ca eu să fi comis vreo infracțiune. Și, atenție, toate acestea nu de către Statul român (
Poliția economică și Direcția Antifraudă din Parchetul General) ci de către un particular căruia i se năzare că l-aș prejudicia cumva. Și el, particularul, pe care nu-l cunosc și nu-i cunosc intențiile, va putea să obțină
absolut toate informaț
iile despre mine (
nume, adresă, carte de identitate, CNP, întreaga activitate pe net cu adresele accesate, IP-uri, data și ora accesării, durata, adresele de mail, atașamentele mailurilor etc.), fără să mai apeleze la lege (
printr-o „plângere penală”), ci doar în baza unei cereri „suficiente din punct de vedere juridic” (
am citat, iarăși, din ACTA).
E bine așa?... Mă întreb, ce se va întâmpla cu întreaga bază de date personale,
ale mele, obținută de către particularul care „a presupus” că sunt infractor, dar s-a înșelat. O va distruge? O va păstra pentru „în caz că”? Ce facem, revenim la „dosarele de informator”? Sau, probabil că acum se vor numi „dosare informatice”…
Nu sunt naiv să cred că activitatea mea pe net nu se află, oricum, salvată pe serverele provider-ului meu de Internet, într-un „log file”. Doar că nimeni nu-și bate capul să le arhiveze frumos într-un dosar, cu numele și poza mea pe copertă, plus alte „informații relevante” (
conform ACTA), ca posibil „contravenient presupus”. Pleonasm? Deloc.
Mai mult, ACTA nu face nicio diferență între un „contravenient presupus” (
adică asupra căruia planează semne de întrebare) și un „contravenient real” (
adică a cărui faptă ilegală a fost deja probată). Asta îmi aduce aminte de practicile Miliției române care spunea că, dacă ai ajuns la ei, n-ai ajuns degeaba, sigur ai făcut tu ceva.
ACTA, art.11 „(...) în cadrul procedurilor judiciare civile privind aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală, autoritățile sale judiciare să aibă autoritatea, la cererea justificată a titularului dreptului, să ordone contravenientului real sau, eventual, contravenientului presupus, să furnizeze titularului dreptului sau autorităților judiciare, cel puțin în scopul colectării de dovezi, informații relevante, astfel cum se prevede în actele cu putere de lege și normele administrative aplicabile, pe care contravenientul real sau presupus le deține sau le controlează. (...)”
De când un „contravenient presupus” este
oblig
at să pună la dispoziție „informații relevante” titularului de drept, adică unei sau unor persoane particulare?! Parcă obligația de a demonstra vinovăția aparține Statului (
prin procurorii antifraudă), „contravenientul presupus” nefiind câtuși de puțin
oblig
at (
dar având dreptul) să-și demonstreze nevinovăția, mai ales prin punerea tuturor informațiilor personale (
„suficiente informații” și „informații relevante”, potrivit ACTA) la (in)discreția unor persoane particulare!! S-a schimbat cumva Dreptul Civil și nu știm? A fost anulat?
Ce înseamnă „suficiente informații”? Ce inseamnă „cerere suficientă din punct de vedere juridic”? Ce înseamnă „cont ce se presupune că a fost utilizat pentru încălcare”? ACTA este atât de laxă în definiții încât oricine poate fi infractor. Iar dacă nu ești infractor… ups! scuze… am greșit ușa. Acuma, nu te supăra că ți-am răscolit casa. Fii bucuros că nu te-am săltat la dubă. Hai, gura!
ACTA, art.27.(4) „(…) autoritatea de a solicita unui furnizor de servicii online să divulge rapid unui titular al dreptului suficiente informații pentru a identifica un abonat despre al cărui cont se presupune că a fost utilizat pentru încălcare, atunci când respectivul titular al dreptului a depus o cerere, suficientă din punct de vedere juridic, cu privire la contrafacerea mărcilor de comerț sau la încălcarea dreptului de autor sau a drepturilor conexe și atunci când astfel de informații sunt cerute pentru a proteja sau a aplica drepturile respective.”
Și încă ceva. Conform actualei legi române 8/1996, dar și normelor internaționale în materie de Copyright, pot copia un DVD cumpărat sau să-l „extrag” pentru a-l putea vedea pe laptopul meu, sau pot converti în MP3 o melodie, de pe un CD cumpărat, pentru propriul uz pe iPod, de exemplu, sau pot înregistra o emisiune TV pentru a o avea prin casă, ca s-o revăd mai târziu, singur sau cu familia ori cu prietenii… sau treaba mea, atât timp cât nu fac cópii să le distribui prin târg (
conform noțiunii legale actuale de „piratare”). Este vorba de conceptul legal internațional de „
home use only”. (
Atenție!, „home use only” este bine reglementat astăzi, astfel filmele descărcate de pe torrenți, de ex., sunt ilegale și nu „home use only”, și e normal să fie așa).
Legea 8/1996, art. 34.(1) „Nu constituie o încălcare a dreptului de autor, în sensul prezentei legi, reproducerea unei opere, cu excepția partiturilor muzicale, fără consimțământul autorului, pentru uz personal sau pentru cercul normal al unei familii, cu condiția ca opera să fi fost adusă anterior la cunoștință publică, iar reproducerea să nu contravină utilizării normale a operei și să nu îl prejudicieze pe autor ori pe titularul drepturilor de utilizare.”
Potrivit ACTA, copierea a unui DVD, extragerea unui MP3 de pe un CD cumpărat legal pentru a-l folosi pe propriul MP3 player, sau chiar simpla înregistrarea unei emisiuni de la televizor este infracțiune. Nu mai contează intenția, dacă e doar pentru „home use only” sau pentru vândut la tarabă în Obor.
ACTA, art.5.(k) „Mărfuri piratate (traducere incorectă… în original „pirated copyright goods”, adică „bunuri comerciale piratate”) înseamnă orice mărfuri („any goods”) care sunt cópii realizate fără consimțământul titularului dreptului sau al persoanei autorizate în mod corespunzător de titularul dreptului în țara de producție și care sunt realizate direct sau indirect.(…)”
Cu alte cuvinte, dacă vreau să înregistrez pentru mine, „home use only”, o emisiune de pe ARTE, oricum difuzată public, „free to air”, va trebui să contactez ARTE France și să le solicit, în scris, aprobarea. Altfel, sunt infractor.
Va fi bine așa?
Recent am văzut un film suedez pe Cinemax. Un „Babel” european. Vă povestesc doar scena următoare. Soțul, arab, stabilit în Suedia, căsătorit, angajat al statului suedez. Soția, suedeză, avocată de succes. Soțul trimite prin Western Union 50.000 de coroane acasă tatălui său (
grav bolnav, necesitând urgent operație). Mai târziu află că banii n-au ajuns la tatăl său, pentru că au fost rutați automat către Statele Unite fiind presupuși a fi utilizați „în scopuri teroriste”, în baza unei rezoluții ONU privind „lupta împotriva terorismului”, semnată și de către Suedia. „Stați liniștit, dacă după verificare se dovedește că banii dvs. nu au ca scop finanțarea rețelelor teroriste, vor ajunge cu siguranță la destinație… după 30 de zile.”
Oare ACTA nu are la bază aceeași prezumție?
Oare ACTA nu propune folosirea acelorași metode?
Credeți-mă, ACTA nu are nimic de-a face cu „drepturile de autor” decât în denumire.
PS. Traducerea în română a articolelor din ACTA, citate aici, este preluată întocmai, ca atare, din documentul postat pe site-ul Ministerului român al Economiei. Corecțiile au fost făcute de către mine, în baza documentului ACTA original, semnat de către Guvernul României (
prin Ministerul Economiei și Ministerul Tehnologiilor informaționale și Comunicațiilor) pe 26 ianuarie 2012, la Tokyo. Numele europarlamentarilor români vehiculați prin presă cum că ar fi semnat ACTA, au semnat de fapt o rezoluție a Parlamentului European pentru dezbaterea ACTA, datorită faptului că e vorba de un „acord comercial” care ar trebui să se aplice în interiorul Uniunii Europene.
Deasemenea, ACTA va modifica sau chiar anula actuala legislație română referitoare la drepturile de autor, deoarece multe dintre articolele Legii 8/1996 (
amendată și completată de Legea 243/2004 și OUG 123/2005) contravin „prezentului acord”.
ACTA, art.6.(1) „Fiecare parte se asigură că legislația sa cuprinde proceduri de aplicare a legii care să permită o acțiune eficace împotriva oricărui act care ar încălca drepturile de proprietate intelectuală care fac obiectul prezentului acord (...).”
ATENȚIE. Din punct de vedere al dreptului juridic și comercial internațional, ACTA va intra în vigoare în România în termen de 30 de zile după depunerea instrumentelor de ratificare (art.40). Chestia aia cu „stați să vedeți, că Uniunea Europeană... că discutăm în Parlamentul European... bla bla bla” e un bulșit! România a aderat unilateral la ACTA, ca membru al Organizației Mondiale a Comerțului („World Trade Organization”), și nu ca reprezentant al Uniunii Europene. Articolul 43 din ACTA este foarte clar.
